• Școala Omega reprezintă pentru mine poarta spre cunoașterea sufletului de copil, o poarta prin care am ezitat pentru o vreme să intru, dar prin care, odată intrată, nu aș mai ieși niciodată. Când am venit aici, nu cu mult timp în urmă, am descoperit o nouă dimensiune a nevoii de dezvoltare personală pe care doar un context saturat cu energie și voioșie izvorâte din sufletul sincer și curat de copil ți-l poate descoperi. Astfel că, deși am fost chemată să ofer, am redescoperit că am avut mai mult de primit. Sunt profund recunoscătoare tuturor colegilor care mi-au făcut venirea și adaptarea aici ușoare. La Școala Omega am găsit o familie - mare într-adevar - dar frumoasă.

    Ceea ce face ca Școala Omega să fie deosebită este faptul că mai presus de preocuparea pentru realizările academice, care de altfel există din plin, este interesata - prin profesori și educatori - în dezvoltarea caracterului copiilor. Și acesta este cea mai de preț comoară ce le poate fi oferită.

    Irina, teacher
  •  Grădinița OMEGA pentru familia noastră reprezintă, într-un cuvânt, LINIȘTE, liniștea că fetița noastră e în siguranță, este înconjurată de oameni înzestrați cu atâta răbdare, dragoste și cunoștințe didactice menite să-i îndrume pe copilași în tainele imensului necunoscut care îi înconjoară. Creierul lor, ca un burete, absoarbe totul și-i transformă din copii obosiți de atâtea desene animate în micuți zburdalnici, care în fiecare zi învață lucruri noi. Grădinița OMEGA, prin intermediul d-nei educatoare Cristina Blaga, a d-nei Camelia și a d-nei Ana Matei, a reușit să ne convingă  fetița că-i place mai mult la "grădi" decât în vacanță. Acum așteptăm cu nerăbdare grupa pregătitoare, apoi clasa I și grupa mică pentru surioara ei. Mulțumim "OMEGA"!

    Fam.Farcas, parinte
  • Școala aceasta face parte din viața mea de 10 ani. M-a primit în universul ei galben- albastru într-un moment în care o altă școală și-a închis porțile pentru mine. Așa a fost să fie!... Era un iunie cald atunci... Teii se clătinau sub povara florilor când am fost invitat să-mi văd viitorii elevi. Erau în clasa I atunci și mă priveau curioși, cu rezervă. Ne-am împrietenit repede, din toamnă. În acei ani de început, școala semăna cu o familie. Rugăciunile, lecțiile și temele, joaca și buna dispoziție făceau ca timpul să se scurgă rapid și plăcut pentru toți. Și timpul s-a tot scurs, an după an, copii de-atunci devenind adolescenții de azi. Familia a tot crescut, fiecare nou venit aducând cu el un plus de valoare și de culoare. Familia a rămas, însă, la fel de puternică și de unită. Ce este școala aceasta pentru mine? Un loc în care muncesc cu plăcere și cum pot eu de bine alături de copii pe care îi iubesc de parcă-ar fi ai mei. Cu alte cuvinte, Omega este a doua mea familie!
    Ionel, Învățător
  • Ce este o școala pentru mine?! Ei bine, e un loc unde învăț lucruri noi. Școala Omega este deosebită  pentru că, față de alte școli profesorilor le pasă de  elevi și ne iubesc. Am încredere în profesori; pot să le spun ce părere am și ce gândesc. Mi-e greu să mă gândesc că am să termin clasa a VIII-a și va trebui să mă mut la altă școală. Se spune că noi, copiii, vrem să ungem școala cu slănină ca s-o mănânce câinii, dar, în cazul acestei școli, eu n-aș face asta :) Îmi place aici! E un loc special; nu cred că o să mai merg la o școală cum este aceasta... În fiecare dimineață mă trezesc cu gândul că va fi o nouă zi de învățat  și de distracție în pauze alături de colegii mei"  
    Amalia, eleva
  • Suntem foarte  bucuroși  că fetita noastră crește aici, în grădinița Omega. Am dorit un mediu sigur pentru ea, în care să o știm în siguranță nu doar din punct de vedere fizic, ci emoțional, moral, intelectual și mă bucur că l-am găsit! Am observat generațiile mai mari, am observat dinamica în grupă și știm că aici va învăța să îi placă să învețe, să relaționeze frumos, să aibă valori civice și morale, să aibă inițiativă dar și să se raporteze corect la autoritate și norme sociale. Suntem foarte mulțumiți de comunicarea dintre noi și instituție, respectiv, doamnele educatoare. Suntem, de asemenea, mulțumiți de calitatea actului didactic. E fericită când o aduc și fericită la plecare. În plus, îmi fredoneaza mai mereu cântecele și în limba engleză și în limba română. Ce altceva am mai putea dori?
    Irina, parinte